'Rosu' si de la capat?
Data publicarii: 05-04-2011 | Bursa
Marcel Murgoci (Estinvest) spune ca avem numai o corectie tehnica, tendinta de apreciere urmand sa se reia pana la perioada ex-dividend.
Motorul este asigurat de mirajul randamentelor pe SIF-uri
Saptamana de tranzactionare a inceput ieri la Bursa de Valori Bucuresti cu o sedinta corectiva, pe fondul unui rulaj al pietei regular de 24,76 milioane lei. "Inca de vineri s-a manifestat aceasta tendinta. Este vorba despre o corectie tehnica, ce nu are legatura cu ceea ce se intampla afara", a declarat pentru Curierul National Marcel Murgoci, director de tranzactionare la SSIF Estinvest Focsani, adaugand ca ar fi fost "anormal" si "nesanatos" ca piata sa continue pe acelasi parcurs de crestere accelerata.
Evolutia intraday de la Bucuresti a fost usor divergenta fata de cea a burselor europene. Astfel, daca indicii reprezentativi de la Londra, Paris si Frankfurt au avut un debut ezitant, cei de la BVB au deschis in zona nivelurilor de referinta pentru a intra in declin abia la finalul primei ore de tranzactionare. Daca pietele europene au ramas in stagnare, iar Bursa de la New York a deschis pe nivelul de referinta de la sfarsitul saptamanii precedente, deprecierea s-a accentuat la Bucuresti, unde indicii au inchis pe minimele zilei. Indicii BET si BET-C au pierdut 0,78% si, respectiv 0,80%, in timp ce indicele financiar BET-FI a suferit o scadere de 1,89%, pana la nivelul de 26.508,87 puncte.
Mai exista oportunitati pe SIF-uri?
Marcel Murgoci spune ca aceasta corectie a fost determinata de incheierea perioadei in care societatile de investitii financiare puteau veni cu propuneri care sa suplimenteze dividendele. "Piata a crescut in ideea unui randament mare, dar se acumula si pentru castigarea mai multor drepturi de vot in cadrul adunarilor generale ale actionarilor", a spus brokerul de la Estinvest. El crede ca suntem pe un parcurs corectiv ce ar putea continua chiar si in sedinta de azi, urmand ca tendinta de apreciere sa e reia si sa se mentina pana in preajma desfasurarii AGA la cele cinci societati de investitii financiare. Volumele din sesiunile de corectie sunt sub media perioadei, ceea ce arata ca nu avem un semnal clar de vanzare. Murgoci spune ca acum sunt marcari de profituri din partea celor care au acumulat in sedintele anterioare si evolutia ulterioara a pietei depinde de cat de mult vor vinde acestia.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide